Salamurile Semenic Extra de la Caroli au de acum etichetă inovatoare cu cadran termosensibil
Este foarte important ca toate produsele alimentare să fie păstrate în permanență la o temperatură optimă, exact temperatura care este menționată de producători pe eticheta fiecărui produs în parte.
Caroli Food Group este lider al pieței de mezeluri proaspete din România prin fuziunea pe plan local cu Campofrio Food Group, liderul pieței de produse procesate din carne din Europa și un important jucător global în acest domeniu. În prezent, grupul deține un portofoliu format din brandurile Campofrio, Caroli, Maestro, Sissi. Grupul Caroli Foods își propune adoptarea calității ca și stil de viață, inovarea continuă a portofoliului de produse și dezvoltarea unei relații de încredere cu consumatorii și partenerii săi.
La Caroli există o continuă preocupare pentru calitatea produselor dar și a proceselor, pentru aceasta monitorizându-se continuu întregul lanț frigorific al produselor - începând cu producția și ambalarea produselor din fabrică, continuând cu transportul în mașini frigorifice proprii, și până la verificarea depozitelor din întreaga țară, a vitrinelor frigorifice ale magazinelor partenere. Pentru ca distribuirea și depozitarea produselor să se facă în cele mai bune condiții până să ajungă la consumatori, Caroli Foods își alege cu deosebită atenție partenerii.
Tocmai pentru a evidenția că produsele Caroli sunt păstrate la temepraturi optime, respectiv 2-8⁰C, salamurile Semenic Extra au acum o etichetă inteligentă, inovatoare, cu cadran termosensibil, denumită Carolimetru Termic care își poate schimba culoarea în funcție de temperatura produsului, notificându-te, astfel, dacă produsul nu este păstrat în condiții optime, la temperatura specificată pe ambalaj. Această etichetă inteligentă cu ecran termosensibil nu a crescut prețul de vânzare al produselor respective. Carolimetrul nu este ireversibil pentru că această etichetă a fost gândită tocmai ca un instrument de notificare( atenționare) că alimentele trebuie să fie păstrate în condiții optime, cele menționate pe eticheta fiecărui produs alimentar. În cadrul salamului Semenic Extra, cadranul termosensibil are rolul de a evidenția într-un mod destul de vizibil când este păstrat la temperatură optimă (sub 8⁰C) și de a atenționa când produsul se află la o temperatură peste 8⁰C și trebuie, deci, reamplasat la rece. Cadranul termosensibil este amplasat pe fața etichetei, vizibil și ușor de remarcat în vitrinele magazinelor dar și acasă, la fiecare consumator.
Noul concept al brandului Caroli- #mâncarecunotificare- face ca ambalajul să aibă un rol informativ maxim. Acest lucru e de lăudat și aș vrea să-l văd implementat și pe alte tipuri de produse alimentare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu