Poveste...Cu alt sfarsit

   Gandindu-ma la compromisuri imi dau seama ca fara ele ai putea pierde persoane foarte importante. Orgoliu si ambitia doi termeni foarte diferiti care pusi impreuna cladesc un zid gros intre explicatia ta si a celuilalt.

Un inceput nu e niciodata de regretat, ti-l aduci aminte cu placere de fiecare data cand continuarea nu e exact asa cum te astepti, si te gandesti ca poate ai ales gresit, ca poate te-ai lasat cuprins de incredere mai mult decat ar fi trebui, il adorai, te fascina senzatia de nou, de pur, de inedit.  Ai fi vrut sa nu se mai termine, sa se opreasca timpu-n loc doar pentru voi, era prima data cand ti se intampla asta, nu stiai cum sa reactionezi, il doreai, voiai sa-ti petreci fiecare secunda din timpul tau numai cu el. Senzatiile unice pe care ti le creea fiecare intalnire si fiecare atingere a lui iti dadea dreptul sa vrei mai mult, mai mult, mai mult, si atunci cand ai ajuns sa ai totul, nu-ti ajungea... tot vroiai, mai mult, tot mai mult, te obisnuisei prost, sa fie numai ca tine si numai atat cat vrei tu. Nu te mai gandeai la persoana de langa tine pe care nu cu mult inainte o adorai, senzatiile numai erau unice, nu dadeai prea mult dar vroiai sa primesti tot. Poate ca il durea, poate ca i-a ajuns, dar te iubea, te alinta, te trata asa cum iti doreai, dar tu...il tratai din ce in ce mai urat, vroiai din ce in ce mai mult, nu te mai gandeai deloc la dorintele lui, devenisei o persoana egoista. Erai intr-o capsula in care nu permiteai refuzuri, in care era de asteptat mereu sa ai dreptate, te indepartai cu fiecare nemultumire mai mult de cel pe care il considerai unica ta metoda de inspiratie, unicul tau motiv pentru a iubi... cel pentru care erai gata sa dai tot, cel care te-a cucerit cu generozitatea, rabdarea si finetea lui. Acum... te simteai singura, cu cat trecea timpul, mai singura, tu cereai dar numai primeai la fel, nu intelegeai de ce…te luptai cu tine, in interiorul tau se dadea o lupta dureroasa intre minte si suflet,  nu intelegeai de ce nu te mai rasfata cum o facea, de ce te refuza asa des... nu puteai sa accepti ca si el avea nevoi diferite, ca existau si alte lucruri si persoane importante pe care nu le putea refuza ca asa ii cereai tu...
Nu acceptai ideea ca ar putea trata pe alta asa cum te trata pe tine, se resimtea gelozia. Nu era cazul, nu ar fi facut asa ceva, te simteai rau, te sufocai cu atata egoism si rautate, nu reuseai sa intelegi situatia, nu vroiai sa accepti ca poate toate astea se intampla si din vina ta...

Ai meditat gandind rational... ai inteles.... era cam tarziu... dar nu te lasi...lupti pentru ce era al tau... lupti pentru el !

Ai meditat...si poate chiar as fi mai bine sa abandonezi....